Am aşteptat cu sufletul la gură data de 1 iunie ca să aflăm dacă organizăm petreceri şi nunţi, odată cu noile măsuri de relaxare decise de autorităţi pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Noutăţile pe care le-a adus recenta lege însă nu sunt deloc încurajatoare pentru organizarea de evenimente. Condiţiile impuse de situaţia în care ne aflăm nu sunt propice organizării unei nunţi ori a unei petreceri cu mulţi invitaţi.
Restaurantele, spaţiile închise în care se organizează în mod tradiţional o nuntă rămân în continuare închise. Pentru o petrecere restrânsă care nu prevede un număr mare de invitaţi putem opta pentru terasele în aer liber care s-au deschis la 1 iunie. În acest caz însă trebuie respectate o serie de reguli care asigură protejarea sănătăţii participanţilor la eveniment. Iată care sunt câteva dintre acestea, conform comunicatului emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri:
- La intrarea pe terasă se va face un triaj observaţional, iar accesul clienţilor cu simptome vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis
- Se interzice consumul de produse în picioare, pentru a minimiza circulaţia clienţilor în interiorul terasei
- Se stabileşte un număr de maxim 4 clienţi care pot ocupa o masă, cu condiţia respectării unei distanţe de 1,5 metri între persoane, excepţie de la această regulă fac membrii aceleiaşi familii, care au acelaşi domiciliu
- Se asigură respectarea unei distanţe de minimum 2 metri între ocupanţii meselor alăturate
- Va exista un registru de evidenţă a rezervărilor clienţilor, astfel încât în cazul apariţiei unui caz de îmbolnăvire cu virusul SARS- CoV-2 în rândul clienţilor unităţii de alimentaţie, să existe date concrete pe baza cărora să se poată efectua ancheta epidemiologică
Acestea sunt doar câteva dintre regulile care trebuie respectate de clienţii care optează să organizeze o petrecere restrânsă la o terasă. Bineînţeles că sănătatea este cea mai importantă şi nu trebuie să ne abatem de la regulile impuse de autorităţi. Întrebarea este: îşi doreşte cineva o petrecere în asemenea condiţii? Distanţarea socială, faptul că nu te poţi ridica de la masă, nu te poţi plimba în voie printre mese sau să dansezi, riscul ca unul dintre invitaţi să fie bolnav şi să i se interzică accesul, toate acestea nu fac decât să descurajeze entuziasmul organizării unei petreceri la care nu poate fi vorba de distracţie.
În condiţiile date, singura variantă ar fi să organizezi evenimentul tău în aer liber şi să inviţi doar membrii familiei, dar şi în acest caz numărul de participanţi este restricţionat.
În concluzie, cei care şi-au propus să facă nunta în această perioadă sau să organizeze un eveniment, ar fi bine să se mai înarmeze cu puţină răbdare şi să aştepte noile măsuri de relaxare care vor fi decise de la 15 iunie. Toată lumea îşi doreşte o nuntă impecabilă, un eveniment de neuitat, dar pentru a avea parte de acestea, înainte de orice este nevoie de sănătate.