Secretul lui Polichinelle este o expresie des folosita si in limba romana. Numele de Polichinelle provine din limba franceza si se pronunta Polisinel. In teatrul de papusi din secolul al XVI-lea, Polichinelle era o marioneta controversata, care starnea rasul publicului in toate aparitiile sale pe scena.

In vremea aceea, actorii ambulanti se plimbau in intreaga tara si in pelerinajul lor raspandea povesti si anecdote pline de inteles. Din punct de vedere al caracterului sau, Polichinelle poate fi comparat cu Tandala din folclorul romanesc deoarece era departe de a fi un barbat inteligent. Cu un mers cocosat si orb la toate lucrurile din jurul sau, Polichinelle era un personaj comic, care trecea prin tot felul de peripetii fara a lasa ca vreuna dintre ele sa-l afecteze prea mult din punct de vedere emotional.

Cum sa scapi de ochii legii daca esti o marioneta? 

Intr-una din zile, pentru o fapta grava savarsita, Polichinelle este anuntat de avocatul sau ca este in pericol de a fi inchis ani buni si ii arata acestuia o fila din Codul Penal pe care l-a incalcat. Speriat de pedeapsa, Polichinelle rupe in secret din carticica avocatului fila care descrie intocmai fapta sa, gandidu-se ca in acest fel poate sterge din Codul Penal legea care se aplica in cazul sau. 

In naivitatea sa exagerata, Polichinelle spera ca nimeni sa nu-i poata descoperi secretul si sa scape astfel de ceea ce urma sa i se intample. De aceea, expresia „secretul lui Polichinelle” se refera la o taina pe care de fapt o cunoaste toata lumea si care nu poate fi in realitate ascunsa.

Secretul lui Polichinelle si dragostea

In celebrul sau roman „Invitatie la vals”, scriitorul Mihail Drumes compara reteta dragostei eterne cu secretul lui Polichinelle.

In acest roman, personajul principal, Tudor, este un baiat chipes si inteligent care duce o viata dubla. Ziua, el este elevul ideal. Iar noaptea, un amant pasional ce-si pierde repede interesul pentru cuceririle sale odata ce acestea i-au cazut in plasa.

Dar viata lui se schimba radical cand o cunoaste pe Mihaela, o tanara care rezista farmecelor lui si de care Tudor ajunge sa se indragosteasca.

„Dragostea e foamea de femeie unica si, daca aceasta femeie se pricepe sa nu-i dea prea mult barbatului ca sa-l sature, ci, dimpotriva, il lasa mereu flamand, iata secretul lui Polichinelle, care tine iubirea proaspata. Si Mihaela cunostea acest secret, de care multe din semenele ei virstnice si cu experienta nu aveau habar.”

Chiar daca se bazeaza pe un principiu simplu, spre finalul operei, chiar si orgoliosul Tudor recunoaste ca tratamentul Mihaelei a functionat de minune. 

„In orice caz, numai dragostea si creatia fac viata vrednica de a fi traita si, totodata, de a fi parasita fara regret, N-am creat nimic care sa ramana generatiilor viitoare, dar am avut dragostea…”

Dar despre ceea ce se intampla pana la urma cand pentru doi oameni relatiile sunt ca un joc de sah in care in loc sa se lase purtati de inima si intuitie, calculeaza cu sange rece fiecare miscare, te invitam sa descoperi singur citind intreaga carte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here