joi, noiembrie 14, 2024
More

    Ce se întâmplă cu programările pentru make-up făcute de mirese anul acesta?

    Make-up artistul Nicoleta Bârsan despre make-up în timpul pandemiei

    Ce se întâmplă cu programările pentru make-up făcute de mirese anul acesta am vrut să aflăm de la Nicoleta Bârsan, o profesionistă în arta machiajului. Cum a afectat pandemia de coronavirus make-up artiştii şi ce soluţii au găsit să iasă din impas odată cu relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului,  aflăm în cele ce urmează.

    • Sunt persoane care fac nunta anul acesta?Care este situaţia programărilor făcute de mirese pentru şedinţa de make-up care trebuia să aibă loc anul acesta, înaintea nunţii?

    Programările pe care le aveam încă de anul trecut au fost anulate. Acum însă, odată cu relaxarea, au început să apară programări de la cei care au decis acum să facă nunta  anul acesta  sau anul viitor.

    • Sunt persoane care fac nunta anul acesta?

    Majoritatea dintre miresele şi naşele care au făcut programări pentru anul acesta au dorit make-up pentru cununii realizate în cadru restrâns. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul celor care participă la botezuri. De asemenea, în ultima vreme, am început să avem un tip nou de cliente: cele care vor make-up pentru şedinţe foto. Odată cu libertatea de a ieşi din casă în parcuri, în natură, oamenii vor să realizeze fotografii şi pentru un make-up profesional apelează la noi.

    • Prin urmare aţi reînceput activitatea. Ce măsuri sanitare de prevenire a răspândirii coronavirusului ai luat?

    Respect toate măsurile sanitare necesare, impuse de autorităţi, inclusiv folosirea manuşilor atunci când aplic machiajul. Acest lucru este cel mai incomod pentru mine, dar m-am adaptat situaţiei şi fac tot ce este necesar ca clientele mele să se simtă în siguranţă.

    • Este vreo diferenţă între situaţia de dinaintea pandemiei şi cea din aceste zile, în ceea ce priveşte programările?

    Da, înainte programările se făceau şi cu un an înainte, acum am ajuns în situaţia în care fac programări şi de pe o zi pe alta. În situaţia actuală însă acest lucru este normal şi e bine, totuşi, că se întâmplă.

    • Care este trend-ul în materie de make-up anul acesta?

    Anul acesta se merge foarte mult pe natural, pe culori neutre, nu ţipătoare. Chiar dacă Institutul Pantone a decis ca albastrul- turcoaz să fie culoarea anului, n-am avut cereri pentru un machiaj în aceste nuanţe.

    • Şi totuşi, dacă o clientă doreşte un machiaj nepotrivit din punctul tău de vedere, al specialistului, cum rezolvi situaţia?

    În general, comunic mult cu clientele înainte de a trece la treabă. Le explic că pentru realizarea machiajului potrivit trebuie să ţin cont de mai multe aspecte: culoarea ochilor, a părului, de fizionomie, dar şi de ţinuta pe care urmează să o poarte. De exemplu, pentru o rochie de mireasă simplă merge un make-up mai “ţipător”, dar dacă este în stilul boem, se potriveşte un machiaj natural. Până la urmă, eu şi clienta ajungem la o înţelegere, în aşa fel, încât amândouă să fim mulţumite. Ea că va arăta cum şi-a dorit, iar eu că am o carte de vizită fidelă a muncii mele.

    • Cât durează o şedinţă de make-up?

    O şedinţă de make-up durează între o oră şi o oră şi jumătate. În afară de machiajul feţei, trebuie să am grijă de mâini şi decolteu. Pielea trebuie să fie opacă şi nu trebuie să se vadă, mai ales la şedinţa foto,  diferenţa de nuanţă dintre faţă, decolteu şi mâini.

    • Cât costă o şedinţă de make-up? Au crescut preţurile acum, în perioada pandemiei?

    Preţurile n-au crescut, sunt aceleaşi şi variază în funcţie de tipul de machiaj realizat, de la 350 de lei la 550 de lei.

    Make-up artistul Nicoleta Bârsan a urmat cursurile Academiei Krüger Brent Agency, cea mai cunoscută şcoală de profil în 2012 şi a absolvit cu cea mai mare medie. În 2014, a urmat şi cursurile Academiei Make Up For Ever de la Paris, apoi la Londra – The Masterclass by Mario Dedivanovic. De asemenea, a colaborat la şedinţe foto pentru diferite publicaţii şi emisiuni televizate: Vocea României, X Factor, Acces Direct etc.

    Credit foto: arhiva personală

    Citeste si:

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_img