S-au cunoscut acum 7 ani, când ea urma să facă 20 de ani și el mergea pe 30. Alina povestește că prima dată s-au văzut „în elementul lui“, adică la salonul lui Raul. Tot ea recunoaște că a cucerit-o în primele 5 secunde.

Au lucrat susținut la nuntă timp de 1 an. A ieșit așa de bine și pentru că Alina și Raul au fost regizori desăvârșiți și nu au trecut cu vederea niciun aspect important. Rând pe rând și umăr la umăr s-au cupat profesionist de rezervarea spațiului și de toate celelalte detalii, precum contracte cu furnizori, alegerea chef-ului (Ciprian Tătaru) și a meniului, de sunet și lumină. Au știut că aranjamentele florale vor fi perfecte, pentru că cei care au avut în grijă acest subiect au pregătit drept demo o masă înainte de nuntă; astfel, Alina a văzut exact cum o să arate. Ea crede că e necesar să lucrezi cu oamenii despre care știi că-și stăpânesc foarte bine meseria; în felul acesta, dispar multe griji legate de organizarea unei nunți.
Dacă vă întrebați cine a semnat machiajul perfect al Alinei din ziua cea mare, surpriza este că și l-a făcut singură. Un machiaj pe care a știut să-l facă atât de bine, încât să reziste până în ultimul moment, cu toate emoțiile din ziua respectivă. Și asta deși, ca orice mireasă, s-a pupat cu sute de invitați.


E greu de ales un singur moment ca punct culminant al evenimentului, dar atunci când cuplul și-a făcut apariția pe înserat într-un balon cu aer cald a fost un astfel de moment. Ceremonia religioasă a avut loc în aer liber, pe pajiștea din fața castelului, așa cum și-au dorit. La succesul total al evenimentului au contribuit și muzica celor de la The Motans și The Speakers, dar și cuvintele adresate pe scenă de David Todoran.
Nașii au fost trei perechi la număr și motivul pentru care au avut acest rol de seamă este lesne de înțeles: „Toți ne sunt prieteni buni, confidenți, oameni la care poți suna la ora trei noaptea când ai o problemă, la care poți apela pentru un sfat în orice domeniu. Ne bucurăm că i-am avut alături și că suntem acum o familie“, povestește Alina despre Ina și Cristi Pop-Trif, Adina și Petru Ceușan, Alina și Robert Răduca. La petrecere au fost prezenți toți apropiații. Alinei i-au plăcut mult de tot locul, atmosfera și faptul că a fost o petrecere cu toți cei dragi, la care s-au distrat până în zorii zilei. Așa cum e normal să se întâmple atunci când doi tineri talentați care se iubesc se hotărăsc să se căsătorească.

Text de Sana Nicolau
Foto Tibi Clenci pentru revista Nunta
Materialul integral poate fi citit în noul număr al revistei Nunta –The Lifestyle edition – disponibil în punctele Inmedio și prin comandă online, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.