Revista Nunta
Sanatate si Frumusete

Ten ca de portelan: Secrete cosmetice si de frumusete de la femeile coreene

image Postat la: 15.01.2020 - 17:59
image Revista Nunta
Ten ca de portelan: Secrete cosmetice si de frumusete de la femeile coreene

Femeile coreene sunt cunoscute pentru frumusețea și tenul lor curat și luminos, care își păstrează aspectul ferm și neted chiar și până la vârste înaintate, dar și pentru atenția specială pe care o acordă îngrijirii tenului. Iată câteva din trucurile lor de înfrumusețare și metodele pe care le folosesc în rutina de îngrijire a tenului:

Femeile coreene pun foarte mult preț pe îngrijirea tenului și pe folosirea produselor de calitate, din ingrediente cât mai naturale și urmează cu sfințenie ritualul celor 3 pași de îngrijire zilnică: curățare, tonifiere și hidratare. Dimineața, pentru curățare, uneori pur și simplu își clătesc apa cu apă călduță, apoi cu apă rece, iar apoi își tonifiază tenul cu apă ecologică de trandafiri.

Pentru hidratare folosesc diverse serumuri (cu ceremida, glicerina, vitamina E, K, C etc), uleiuri hidratante sau iluminatoare, în funcție de tipul de ten pe care îl au sau măști tip compresă. Masca coreeană tip compresă este un produs devenit celebru în zilele noastre, cu efect hidratant și diverse ingrediente cu efect de calmare și împrospătare a pielii precum aloe vera, arbore de ceai, miere, ginseng, lămâie, alge marine, cărbune activ sau ceai verde sau negru.

Foto: Photo by Tuấn Kiệt Jr. Pexels

Femeile coreene folosesc foarte des în rutina lor de îngrijire și întreținere a pielii mierea pură. Mierea este cunoscută pentru proprietățile sale dezinfectante și de curățare. O aplică sub formă de mască sau o folosesc destul de des pe post de exfoliant, pentru a îndepărta celulele moarte ale pielii și a obține un ten catifelat, ca de porțelan.

Un alt truc răcoritor și perfect pentru zilele călduroase de vară este cubul de lapte vegetal înghețat. În tăvița cu cuburi de gheață adaugă în loc de apă lapte proaspăt de migdale, de caju sau chiar de soia și pune în congelator. Trece apoi cubul înghețat peste suprafața tenului pentru un efect răcoritor. Iarna în schimb, folosește laptele ca atare, la temperatura camerei, dar ai grijă să fie foarte proaspăt, preparat chiar de tine. Adesea, femeile coreene înmoaie un material din tifon în lapte proaspăt de soia și îl lăsă să acționeze pe ten timp de 10 minute pentru un efect de curățare și reglare a funcționării glandelor sebacee.

Imediat ce ai ieșit de la dus, aplică o cremă puternic hidratanta căci pielea are tendința de a se deshidratată din cauza aburilor, iar porii se deschid. Produsul hidratant va fi absorbit instantaneu și pielea își va obține hidratarea după care tânjește.

Frumusețea vine din interior, sunt de părerea femeile din Coreea, așa că sunt foarte atente la alimentele și produsele pe care le consuma. În plus, știu cât de importanță este hidratarea pentru frumusețea pielii așa ca ritualul celor 8 pahare pe zi este obligatoriu pentru ele. Dieta lor se bazează pe foarte multe legume, verdețuri și fructe, carne în cantități mici sau moderate și în general alimente de o mare diversitate nutrițională. Spre exemplu, consumă des kimchi, un fel de mâncare bazat pe legume fermentate, bogate în vitamine B, betacaroten și vitamina C. În plus, beneficiază și de minunatele efecte ale probioticelor.

Din când în când, femeile coreene își răsfăță tenul cu măști din ingrediente naturale precum ceai verde, ovăz fermentat sau cu măști și produse ce conțin secreție de melc. Mucusul de melc conține diverse substanțe antiimbătrânire precum glicoproteine, acid hialuronic sau peptide de cupru care netezesc și regenerează pielea. Să mai menționăm faptul că în Asia există centre specializate în care doamnele și domnișoarele pot beneficia de ședințe de terapie cu melci?

De asemenea, femeile coreene mizează pe produse de demachiere de bună calitate, cu ingrediente delicate, care nu irita pielea, bogate în uleiuri care dizolvă machiajul, dar în același timp hrănesc și pielea.

Masajul este un must-have în rutina de îngrijire facială a femeilor din Coreea. Acestea se folosesc de degete pentru a aplica masaje circulare de-a lungul fetei, dar folosesc și tehnica tappingului în mișcări de rotație. Puteți începe cu fruntea, apoi cu pomeții, obrajii și coborâți ușor către osul maxilarului. Se știe că masajul stimulează circulația de la nivelul pieli, detensionează și relaxează, dar face și ca pielea să fie catifelată și netedă.

La fel de importante în rutina de întreținere facială a femeilor coreene, fiindcă își doresc un ten ferm și lipsit de riduri, sunt și exercițiile faciale. Acestea fac vocalize ori de câte ori au ocazia “exagerând” vocalele astfel încât mușchii fetei să rămână tonifiați. Le putem urma exemplul!

Foto cover:  Photo by Tuấn Kiệt Jr. Pexels

Cumpără Revista

CumPĂRĂ REVISTA

A apărut noul număr al revistei Nunta!

reviste