Revista Nunta
Accesorii

Pantaloni la nunta? DA! 5 modalitati de a-i purta la o tinuta de seara in 2020

image Postat la: 23.12.2019 - 12:50
image Revista Nunta
Pantaloni la nunta? DA! 5 modalitati de a-i purta la o tinuta de seara in 2020

Regulile nu mai sunt de mult fixe și moda a devenit extrem de permisivă, permițându-ne să purtăm aproape orice, chiar și în cazul unor evenimente aparent pretențioase. Evident, este de bun simț să respecți dress code-ul evenimentului la care participi, să ai grijă totuși ca ținuta ta să nu facă un contrast scandalos cu tematica nunții sau să adopți o ținută formală dacă evenimentul este unul pe măsură.

Același lucru se aplică și în cazul nunților. Chiar dacă în continuare rochiile și fustele rămân preferatele doamnelor și domnișoarelor atunci când vine vorba de alegeri vestimentare de nuntă, nimeni nu spune că nu ne putem îmbrăca și în pantaloni dacă ne simțim mai confortabil într-o astfel de ținută. Pantalonii au fost dintotdeauna și rămân o piesă vestimentară extrem de confortabilă, versatilă și chic, permițând toată libertatea de mișcare pe care ți-o dorești. Dacă optezi să porți pantaloni în loc de rochie la nuntă la care ești invitată, trebuie să te asiguri totuși că aceștia respectă caracterul nunții (o nuntă organizată într-un palat necesită un alt tip de ținută față de una organizată într-o grădină de vară, spre exemplu) și să respecte codul nescris de eleganță al unei nunți. Căci, da, nimeni nu își dorește să apară într-o ținută de birou sau de club la o nuntă.

Nunțile în general mizează pe altfel de elemente și materiale decât ocaziile obișnuite. Pantalonii trebuie să fie realizați din materiale mai delicate și prețioase precum mătasea sau satinul sau să fie croiți impecabil, din materiale un pic greoaie, care “cad”, păstrând însă aceeași notă elegantă. Structura contează enorm în cazul acestora, dar și topurile, maiourile sau bluzele care îi însoțesc. Este bine să evitat să nu avem nici ținute all white sau all black și, chiar dacă strălucirile sunt în tendințe, să nu fim atât de sclipitoare încât să eclipsăm mireasa și să mutăm centrul atenției asupra noastră. Iată câteva exemple de buna purtare a pantalonilor, adoptând totodată tendințele anului 2020.

Pantaloni supradimensionați +  bluză peplum

Se pare că topurile peplum, de inspirație minimalistă, revin în tendințe puternic în anul 2020 și merg de minute asortate cu o pereche de pantaloni supradimensionați, extraevazați și confortabili.

Sursa foto: https://www.net-a-porter.com/

 

Salopeta de catifea 

Salopetele nu au ieșit încă din tendințe, ba chiar se adaptează binișor la tendințele anului 2020. În acest caz, este de la sine înțeles că pantalonii sunt încorporați în salopetă. Puteți opta pentru o salopetă de catifea, unul din materialele anului 2020, sau pentru una în albastru clasic, principala culoare a lui 2020. Accesoriile trebuie să fie neutre sau nude într-o astfel de ținută.

Sursa foto: https://www.net-a-porter.com/

 

Pantaloni prețioși + rochii sau topuri asimetrice

Ceea ce este minunat la pantaloni este că pot fi purtați cu aproape orice top sau bluza, dar chiar și cu rochii în unele cazuri. Acești pantaloni cu detalii prețioase sunt purtați cu un top asimetric cu paiete, la limita dintre rochie și bluză.

 

Sursa foto: https://www.net-a-porter.com/

 

Pantaloni cu talie înaltă + bluză cu mâneci bufante

Pantalonii tip creion, de o croială desăvârșită, rămân întotdeauna un apanaj al eleganței. Cei cu talie foarte înaltă sunt în tendințe în 2020, iar la o pereche de astfel de pantaloni negri porți purta cu încredere o bluză cu mâneci bufante, cu străluciri metalice.

Sursa foto: https://www.net-a-porter.com/

 

Costumul tuxedo de catifea 

A purta un costum tuxedo la o nuntă poate părea o alegere îndrăzneață, dar nu este deloc așa. Ușor reinterpretat, într-o nuanță cât se poate de feminină de mov și dintr-un material cât de poate de luxos și la modă (catifeaua), poți avea o ținută de impresionat îmbrăcată într-un costum deux pieces.

Sursa foto: https://www.net-a-porter.com/

 

Pantalonii fluizi, din materiale delicate 

Pantalonii fluizi și largi, realizați din materiale delicate și finute precum mătasea sau satinul, și asortați cu bluze sau topuri la fel de elegante, pot fi alegerea perfectă pentru o ținută de nuntă.

Credite foto: https://www.net-a-porter.com/

Cumpără Revista

CumPĂRĂ REVISTA

A apărut noul număr al revistei Nunta!

reviste