Noi suntem Oana & Alin. Sunt multi care spun ca povestile lor sunt unice. Si noi printre ei. Cititi mai jos si judecati singuri daca avem dreptate sau nu.
Povestea noastra incepe demult de tot, pe vremea cand amandoi credeam in Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Deziluzia era iminenta, dar noi nu stiam. Am aflat insa foarte abrupt. Amandoi. Aproape simultan, viata ne-a tras un sut in freza. Asa ca ne-am refugiat in social media.
Cum ne-am cunoscut
Amandoi am comentat un post al unei prietene comune. Eu, Oana, am observat poza de profil a lui Alin in iconita ei cea mica si mi s-a parut reusita. Aveam sa descopar ulterior, vanandu-l pe Facebook, ca Alin este foarte talentat la fotografie. Like, like, like. Nu a fost o surpriza cand mi-a dat add, dar a fost una atunci cand eu l-am acceptat, pentru ca nu imi intra in obicei sa fac asta cu oameni necunoscuti.
Asa a inceput cea mai intensa conversatie pe care am avut-o vreodata cu cineva. Acum poarta numele de Sfantul Transcript si l-am publicat pe Life of Two, blogul nostru.
Cateva saptamani mai tarziu aveam sa ne vedem in carne si haine pentru prima data la Londra. Da, a fost nebunesc din partea mea sa zbor sa il vad pe Alin la el acasa, dar am simtit ca nu am nimic de pierdut. Nu am avut asteptari, nu am vrut nimic, doar sa il vad. In mod neclar mie pana sa il vad, Alin a devenit sinonim cu pacea. Aveam sa ma conving de acest fapt atunci cand ne-am imbratisat prima data la Luton pe aeroport. Totul a alunecat in fundal si, pentru prima data in viata, am simtit ca am ajuns.
Cum m-a cerut de sotie
Putin peste un an, intr-o sambata dimineata, cand inca ma mai trezeam, Alin s-a asternut langa mine in pat. Imi amintesc ca ne ciondaniseram cu o seara in urma si nu prea stiam cum sa ma port. S-a uitat la mine fix si m-a intrebat “Vrei?”. Va intra probabil in istorie ca una din putinele logodne care au inceput cu “Nu.”
M-au bufnit pe rand rasul, apoi plansul, apoi recunostinta. “Da, normal ca vreau.”
Organizarea evenimentului a fost o provocare din mai multe puncte de vedere
In primul rand, nu am vrut o nunta clasica pentru ca nu suntem oamenii astia – clasici. Asta a insemnat ca am lasat tot ce inseamna asta la usa: locatie, muzica, biserica, nasi, coafuri, rochii, costume, tocuri, straturi groase de machiaj, decoratiuni de mii de lei care sa pretinda autenticitatea.
Dupa multe dezbateri, nu tocmai neaprinse, am stabilit sa ne organizam singuri nunta la Santana in judetul Arad, in gradina casei copilariei lui Alin.
Credit foto: Toma Nedelea
