Revista Nunta
Revista

Draga mea, lasa-ma sa-ti fiu ruda de suflet... Scrisoarea unei nase pentru viitoarea mireasa

image Postat la: 22.12.2019 - 14:06
image Revista Nunta
Draga mea, lasa-ma sa-ti fiu ruda de suflet... Scrisoarea unei nase pentru viitoarea mireasa

Draga mea frumoasă, ești un om minunat și mă bucur din toată inima că ai alături un om care te iubește necondiționat, te respectă, te adoră, te prețuiește și te face să zâmbești în fiecare zi a vieții tale. Ce aș vrea să îți spun acum, înainte de momentul căsătoriei tale? Aș vrea să îți spun că eu o să-ți fiu întotdeaua alături, nu doar în timpul ceremoniei, ci pentru tot restul vieții tale. Că și eu, ca și tine, am fost acolo, în pielea ta, în fața lui Dumnezeu și a lumii. Știu. Și am simțit ce ai simțit și tu. Cunosc emoțiile copleșitoare ale zilei, știu cum este să ți se taie picioarele de iubire, emoție, de prea plinul inimii. Cunosc și grijile legate de cum o să decurgă totul în timpul nunții, dar și de viața de după... Când simți că nu mai poți, o să vezi cum o să mai poți încă un pic căci iubirea te hrănește, te susține și îți da aripi.

Vârtejul de bucurie, emoții, fotografii, zâmbete, vorbe, dansuri o să te cuprindă în mreaja lui, aproape că o să te ia pe sus. Respiră adânc și ia lucrurile ușor, încearcă să te bucuri de fiecare lucru în parte, cât de mic, de fiecare amintire și clipă petrecută alături de soțul tău și de oamenii tăi dragi, fără să te pierzi în nebunia zilei. Sunt momente de care îți vei aminti pentru tot restul vieții și, la urmă urmei, nunta nu este despre nimeni altcineva decât despre voi doi... Și adu-ți aminte că totul o să fie bine, poate chiar mai bine decât ți-ai imagina. Să ai alături pe cineva cu care să îți împărtășeșți restul zilelor în iubire este un dar și o binecuvântare, iar el o să fie lângă ține și în ziua nunții, cu același emoții ca și ține.

Căsătorie este o renaștere, căsătoria este un drum…


Draga mea, căsătoria este o renaștere. Este o nouă etapă a vieții în care te descoperi, te redescoperi și îl descoperi și pe celălalt. Este o provocare, cu bune și cu rele, și este despre a-ți transcende egoul, despre a găși echilibrul între dăruire și iubirea de sine. Căsnicia este despre munca de echipa, nu despre egoism. Este despre ține, este despre el și este despre voi care evoluați separat și împreună. Este despre cum vă înfloriți reciproc și vă ajutați unul pe altul să fiți cea mai bună variantă a voastră. Faceți din casa voastră un sanctuar și nu lăsați ca resentimentele, amărăciunea, mânia, neiertarea sau lipsa de comunicare să îi dărâme zidurile. Construiți în fiecare zi, prin gesturi mici, pereți puternici și nu lăsați intruși nedoriți să ii producă găuri prea mari și ireparabile. Comunicați, vorbiți între voi cât de mult puteți, ascultați-vă întotdeauna unul pe celălalt și nu lăsați o singură noapte să treacă și voi să fiți supărați sau cu spatele întors unul la celălalt.

Îmbrățișați-vă și atunci când simțiți că nu ați mai vrea să vorbiți niciodată unul cu celălalt și nu lăsați ca această emoție negativă să se incuibeze pentru prea mult timp. Puneți relația pe primul loc, egoul întotdeauna ultimul. Iubirea se întoarce pe un teren udat cu apă și hrănit cu bune intenții. Căsătoria este o călătorie frumoasă în care plecați pe un nou drum împreună. Drumul vostru nu o să fie întotdeauna roz sau lin sau fără nori, nici viața nu este așa. Dar este important ca la sfârșitul furtunii să vă luați mână de mână și să întâmpinați soarele împreună, norocoși că vă aveți unul pe altul. Iar eu o să îți fiu întotdeauna alături, cu cele mai bune intenții și cu un sfat din inimă, cu sufletul deschis și dornică să îți împărtășesc din experiența mea de viață. Și eu, și nasul, amândoi ne bucurăm că vă suntem alături și suntem atât de mândri de voi și de ființele care ați devenit… Nu, nu sunt mama ta, dar mi-aș dori să îți aproape, ca rudă de suflet.

Căsnicie frumoasă, dragă mea! Casă de piatră, dragilor!

Foto cover: By Andrei Mayatnik /Shutterstock

 

Cumpără Revista

CumPĂRĂ REVISTA

A apărut noul număr al revistei Nunta!

reviste