Revista Nunta
Real Weddings

Cronica unor nunti anuntate

image Postat la: 27.01.2019 - 23:15
image Revista Nunta
Cronica unor nunti anuntate

DOUĂ CUPLURI, AJUNSE FINI ȘI NAȘI, AU RELATAT POVEȘTILE LOR DIN PERSPECTIVA

MIRESEI ȘI A MIRELUI. CITIȚI, COMPARAȚI, ADMIRAȚI ȘI LUAȚI AMINTE.

Povestește mireasa Ana-Maria:

Povestea nunții noastre începe în august 2014, moment în care Mihai mă cere de soție absolut pe neașteptate. Din ce a urmat, partea cu alegerea nașilor cred că a fost cea mai ușoară. Încă dinainte ca nunta să fie un subiect de rezolvat, îi spusesem lui Mihai că atunci când vine vorba de familia pe care ți-o alegi, eu mă gândesc familia următoare: Ligia & Andrei nași, Ciprian & Roxy fini. Și chiar așa a fost să fie. Știi cum se zice, „ai grijă ce-ți orești, pentru că se poate întâmpla“.

Ligia și Andrei aveau nunta în mai 2015, în iunie nășeau un cuplu de prieteni, și totuși am îndrăznit să-i întrebăm dacă ar mai face asta încă o dată, tot în 2015. Spre bucuria noastră, au răspuns imediat da. De fapt, ca să respect întru totul povestea, în 2015 aveam 11 invitații la nunți pe care nu le puteam refuza.

Prin urmare, primul nostru gând a fost să nu facem și noi tot în 2015. Cel mult, să facem cununia civilă. Astfel că nu am început să ne agităm, doar că discuțiile din gașcă erau numai despre nunți. Fie că voiam sau nu, auzeam despre probleme, idei, organizatori, restaurante etc. De la Ligia am auzit că ea a mers pe mâna unui organizator de nunți. Mihai a zis că e ideea pe care vrea s-o aplice și el, pentru că își dorește cât mai puțină bătaie de cap. Eu eram împotrivă și consideram asta o fiță.

În septembrie 2014, trebuia să mergem la o altă nuntă și, întâmplător, am văzut că mirii dăduseră like unei pagini „Events by Carmen Ioniță“. Numele mi-a sunat cunoscut și am aflat de la Ligia că agenția îi organiza și ei nunta.

Mi-am zis că asta e ocazia perfectă să vedem ce poate face un organizator. Și, pentru prima dată, am ajuns la o nuntă unde ne-am comportat total diferit. Când urmează să ai tu însuți eveniment, modul în care tratezi experiențele similare precedente se schimbă total. Orice eveniment devine o listă de „Așa da“ și „Așa nu“. În cazul nostru, lista s-a transformat în „Așa da – însă nu putem face la fel, pentru că ar semăna prea mult și avem prea mulți invitați comuni“ și „Așa nu“. De fapt, erau două liste de „Așa nu“, una pentru că nu ne plăcuse ceva, alta pentru că ne doream să fim originali.

Revenind la nunta cu pricina, am ajuns acolo și am recunoscut-o pe Carmen din pozele de pe Facebook. Practic, i-am urmărit mișcările întreaga seară. Întâmplarea a făcut ca la acea nuntă chiar să fie nevoie de intervenția ei de câteva ori. Astfel, am văzut-o cum a rezolvat problemele fără ca mirii să- si dea seama de posibilul dezastru. Ne-a plăcut. La 2 dimineața am hotărât s-o abordăm, să vedem ce fel de om este și cum se poate discuta cu ea. Am vrut să fiu politicoasă, discutând cu „dumneavoastră“. Mi-a tăiat-o scurt, spunându-mi că „dacă mă iei cu dumneavoastră, îți zic de acum că nu facem niciun eveniment împreună“. Apoi ne-a zis direct că stă de vorbă cu noi oricât ne dorim începând de luni, că totuși suntem la un eveniment și nici nouă nu ne-ar plăcea ca la evenimentul nostru ea să stea de povești, în loc să-și facă treaba. Ni s-a părut foarte corect, ne-a plăcut atitudinea ei și ce am văzut în seara aceea, așa că am decis să discutăm cu ea în detaliu.

Luni, deja ne aflam în biroul ei, încercând să ne cunoaștem. Punând cap la cap ce văzuserăm la nuntă cu discuția foarte deschisă pe care am avut-o, am ajuns la concluzia că putem face echipă bună. Ulterior, am aflat că se ocupă și de aranjamentele florale. Am plecat de acolo convinsă că ea ar putea înțelege ce mi-aș dori și ar putea pune în practic toate aceste lucruri, chiar și atunci când nu mi-e foarte clar ce vreau. Sună ciudat, dar așa este. De exemplu, îmi plac anumite flori, pe care le voiam în buchet. Îmi plăcea și o anumită formă a buchetului. Însă modul în care ele trebuiau să se împletească îmi era complet străin. Dar am avut încredere că ea va găsi soluția de a le combina.

Revenind la întâlnirea cu Carmen, totul a decurs atât de natural și de prietenesc, încât atunci când am plecat de la ea, deja ne gândeam serios la o colaborare pentru nunta în 2015 și știam deja și restaurantul. Un restaurant care la acel moment nici nu exista. Era format din niște schele și niște dărâmături din fosta discotecă Why Not. De la gând la faptă nu a mai fost mult. Am hotărât să facem nunta în 26 septembrie 2015, la restaurantul Le Chateau. În plus, mi-am schimbat mentalitatea, renunțând la prejudecata „este o fiță să ai organizator“. Acest lucru a fost întărit în momentul în care Ligia mi-a spus punctul ei de vedere: „Noi organizăm o nuntă o singură dată. Nu avem șansa să repetăm, să reparăm ce nu a ieșit bine. Nici nu știm de unde să pornim. Pe când ea face asta în fiecare zi“.

De aici au urmat discuții cu Carmen pentru toate celelalte servicii și am să încerc să iau povestea pe rând pentru fiecare:

FOTO VIDEO

Carmen ne-a prezentat opțiunile ei, explicându-ne cum cei de la foto-video trebuie să se cunoască și să se înțeleagă între ei, nu să se încurce unii pe alții. Noi aveam foarte clar în minte exemplul din septembrie 2014, când prestatorii foto-video erau puși pe creat încurcături. Eu îmi doream un anumit fotograf din Constanța, dar, decât să risc, am preferat să văd avantajele oferite de o echipă deja sudată. Am luat numele indicate de ea, ne-am dus acasă și ne-am pus pe comparat. Poză cu poză, filmuleț cu filmuleț, nuntă după nuntă. După un studiu minuțios, ne-am întors la Carmen cu două nume din lista ei: Marius Sfetea și David Fișcăleanu. Când am fost asigurați că ei doi pot face echipă bună împreună, am răsuflat ușurați. Apoi am aflat că pe Marius Sfetea îl vom revedea atât la nunta nașilor, în luna mai, cât și la cea a celorlalți fini ai nașilor, în iunie. L-am reîntâlnit întâmplător și la o altă nuntă, unde habar n-aveam că tot el are să fie cameraman. Cu David era foarte greu să ne vedem, pentru că alesesem tocmai fotograful care nu era din București. Dar ce să-i faci, dacă tocmai munca lui ne-a plăcut?! Inițial, nu aveam de gând să facem o ședință foto „de încălzire“ înainte de nuntă, însă am aflat că asta ajută. Cum? M-am ocupat de petrecerea burlăciței pentru nașa mea.

Printre altele, am zis că o ședință foto ar putea fi o amintire frumoasă și un antrenament pentru ea care pur și simplu ura pozele și se gândea cu groază la acest moment. Și dacă tot facem antrenament, atunci trebuia să fie cu fotograful ales de ea, nu? Am complotat cu Carmen, am făcut rost de numărul fotografei, am chemat-o la locul surprizei și mi-a plăcut. Mi-a plăcut cum poți comunica cu un fotograf, după ce ajungi să-l cunoști un pic. Simțeam asta față de fotograful Ligiei, deși nu era fotograful meu.

Atunci am zis să încercam să avem un soi de apropiere și față de David. Astea fiind zise, ne-am suit în mașină, ne-am dus la Brașov și, când am ajuns, a început să plouă. În loc să facem o ședință foto, am stat la un suc, am vorbit, ne-am cunoscut și am decis că trebuie să revenim neapărat și pentru ședința foto.

Câteva săptămâni mai târziu, într-o duminică pe la 7 dimineața, am primit mesaj de la David: „E vreme frumoasă. Veniți?“. Așteptam de ceva vreme o duminică cu vreme bună. Așa că ne-am dus din nou la Brașov. Și bine am făcut. Recomand oricăror miri să-și rupă din timp și să-și pregătească un buget pentru o ședință foto înainte de nuntă. Este testul perfect pentru relația lor cu fotograful.

6

FORMAȚIE

Sincer, ăsta e singurul punct la care eram hotărâți încă dinainte de nuntă. Văzusem o formație mișto prin 2013 la o nuntă. Ne-a plăcut mult și de atunci ne-am dorit să avem aceeași formație la nuntă. Invitații comuni erau extrem de puțini (mai puțin de cinci), așa că nu era o roblemă să preluăm acest aspect. I-am spus lui Carmen cu cine vrem să facem nunta și ea s-a ocupat de tot. Apoi, am zis că vrem și un artist de muzică populară. Prima întrebare a fost din ce zonă sunt invitații. Majoritatea erau din Teleorman, așa că am căutat oameni din acea regiune. Din păcate, toti interpreții de muzică populară ne răspundeau că sunt deja ocupați pe data de 26 septembrie. Intrasem deja în panică, când mama mi-a amintit de o interpretă de muzică populară mai puțin cunoscută, însă foarte bună. Partea cu DJ-ul era simplă, deoarece Carmen știa deja unul bun, care ne convenea și nouă. Așa că s-a rezolvat în câteva minute.

FLORI

Aici, cel mai simplu a fost la domnișoarele de onoare. Îmi doream ceva altfel pentru ele. Deja toată lumea s-a obișnuit fie ca domnișoarele de onoare să fie îmbrăcate în aceeași culoare, fie să aibă, toate flori prinse la brățări.

Prima dată, mă gândisem să le fac și lor un buchețel. Dar la nunta nașei, am constatat că și ea a avut această idee. Atunci a trebuit să vin cu alt plan. Și am ajuns la pălării. I-am zis lui Carmen cam ce vreau, iar ea mi-a transformat ideea în realitate. Niște pălăriuțe absolut superbe pentru domnișoarele mele de onoare. În plus, în pragul nunții, Carmen mi-a propus să aibă și nașa un asemenea accesoriu. Iar pentru ea s-a creat o minunăție de pălărie! Totul s-a potrivit perfect.

În plus, soțul meu mi-a făcut o mare surpriză. A fost cu domnișoarele de onoare la croitor și le-a făcut rochii în culoarea mea preferată, ținuta lor asortându-se perfect cu pălăriile. În ceea ce privește aranjamentul din sală, îmi doream trei lucruri: trebuia să fie ceva somptuos, să aibă lumânări multe, dar, în același timp, nu puteam încărca cu multe culori, deoarece sala era deja bogat decorată. Atunci, Carmen a venit cu ideea de „all white“. Deși nu am crezut vreodată că voi avea o nuntă all white, trebuie să recunosc că, pentru localul ales, s-a potrivit de minune. Și încă un lucru: nu-mi doream cale. În afara faptului că trebuia să fie stilul „ciufulit“, nu am intervenit cu ceva la crearea aranjamentelor. La buchete, am căutat pe net două modele care să-mi placă. Unul pentru civilă și unul pentru nuntă. I-am arătat lui Carmen, iar ea a făcut minuni. În ceea ce privește cocardele, am făcut doar pentru familie. Părinți, frați, nași, cavaleri și domnișoare de onoare și bunici. Atât. La lumânări, am mers pe mâna lui Carmen și foarte bine am făcut.

8

ROCHIE DE MIREASĂ

Știam deja ce-mi doresc. Rochia sireno-prințesă“. Așa i-am spus eu. Adică, o rochie sirenă până puțin sub fund, apoi cât mai înfoiată posibil. Pe lângă corset, îmi doream să aibă bretele, broderie și un voal cât mai lung cu putință. Am căutat cam prin toate magazinele de specialitate. Mai mult de unu, două modele nu am văzut. Am încercat și alte stiluri, nimic nu mă mulțumea. Până la urmă, am găsit ceva la Magic Bride, avea corset, dar nu bretele și, culmea, voalul foarte lung nu se potrivea deloc. A trebuit, rând pe rând, să renunț la câteva idei clare. Voalul a fost primul. La rochie nu puteam renunța, deoarece îmi plăcea prea mult. Însă voalul a trebuit să fie mai scurt, bretelele au dispărut cu desăvârșire, iar corsetul… da, a existat. Strâns legat.

3

COSTUMUL

Aici a fost mai complicat. Știam că trebuie să fie pe comandă. Tot ce găseam standard trebuia modificat pentru Mihai. Andrei deja își făcuse câteva costume pe comandă și era foarte mulțumit. La fel, celălalt fin al lor. Așa că am zis să încercăm. A fost problematic, pentru că trebuie să știi exact ce vrei. Am comandat inițial un costum încheiat la doi nasturi, cu câteva elemente care nu ne-au plăcut. A trebuit să comandăm un alt sacou și de-abia a doua oară am știut ce anume vrem. Din păcate, noul sacou nu a mai ajuns în timp util. Asta e o lecţie învăţată pentru alte evenimente.

MĂRTURII

Culmea, cea mai complicată parte. Eram la un pas de a renunţa complet la ideea cu mărturiile, când, stând la o cafea cu David (fotograful), acesta ne-a dat un sfat foarte bun. Iniţial, ne doream acele fotografii pe magneţi, însă aveam deja frigiderul plin de astfel de mărturii de la alte nunți. Trebuia să recurgem la altceva. Ceva original şi să poată fi păstrate de invitaţi. Aici ne-a salvat David cu ideea cu caricaturistul. Am căutat şi am găsit. Bineînţeles, noi am fost primii care şi-au văzut caricaturile. Iar pe template-ul dat invitaţilor, caricaturile noastre au fost prezente.

DANSUL MIRILOR

Aici, din nou ne-am dorit să facem ceva diferit. Şi aici ideea a fost să facem mai mult de un dans. După fiecare fel de mâncare, să ne ocupăm noi să ridicăm lumea de la mese, după o mică coregrafie. Însă naşa a avut ideea de a face două dansuri pentru nunta ei. Un vals şi o salsa. Aşa că am început să ne gândim la altceva. Atunci, Mihai a venit cu propunerea de a face un mic duel de dansuri. Şi, din discuţie în discuţie, am ajuns la ideea să dansăm vals, rock’n’roll şi alte două dansuri contemporane. Apoi, ne-am gândit să includem şi naşii în dansul nostru. Și de aici, a mai fost doar un pas să zicem că vrem să ne „chinuim“ și cavalerii și domnișoarele de onoare. A fost un efort colectiv, am avut oamenii alături de noi și s-a văzut asta. Amuzant a fost faptul că toți cei implicați în dansul nostru aveau mult mai multe emoții decât noi. Știu, Ligia a fost speriată încă de la început de idee, dar sunt convinsă că toți au trăit dansul alături de noi.

Povesteste mirele Mihai

10

Ne-am întâlnit la un apus de soare. Fiind cam răcoare, i-am dat haina mea ca să nu-i mai fie frig și de aici a început totul: întâlniri romantice, surprize peste surprize, care mai de care mai siropoase... Iar la momentul potrivit, am întrebat-o dacă și-ar dori să-mi fie soție. Cu lacrimi în ochi, mi-a spus: DA! Suna foarte frumos, nu? Ei bine, scenariul ăsta n-a fost și al nostru. N-a fost așa. Nu sunt romantic, îi reconfirm asta Anei, zilnic. Nuntă? Nu-mi trebuie două acte (unul de la Starea civilă și unul de la biserică), plus o petrecere a cărei idee nu mă încânta deloc.

Una peste alta, în august 2014 am întrebat-o, a zis „da“ (după vreo 30 de minute) și trebuia, firesc, să urmeze discuția despre nuntă, nu? Cum aveam deja 11 nunți programate și de nerefuzat, i-am zis Anei: clar, 2016!

Nu stau să-mi bat capul să nu mă suprapun cu nu știu cine, nu stau să jonglez cu datele libere, localurile disponibile și toate astea să nu fie în post, când nu se fac cununii. Inițial, m-am gândit „hai să facem civila în 2015“, după care, am gândit-o de încă x ori: mda, exact ce-mi doresc, două evenimente, nu unul, dar fie. Hai să vedem cât, ce și cum. Calcul simplu de oameni pe care nu poți să nu-i chemi la civilă: 90 de persoane, deci, ni s-a luat repede. 2016 rămâne! (Comoditatea mea s-a impus, muahahaaha!)

7

Bun, nu facem civila separat, deci ne trebuie nași. Cum aveam deja cele 11 nunți programate pentru 2015, teoretic vorbind, nu duceam lipsă de candidați. Practic, știam deja pe cine am vrea: Andrei și Ligia. Spre bucuria noastră, ne-au acceptat instant propunerea. Toate bune și frumoase până aici, acum hai să ne apucăm de organizat pentru că, din auzite, și cu un an înainte de data aleasă, ai șanse să nu mai găsești localurile libere. Clar, vreau organizator de evenimente, deși Ana zicea că-i fiță. Aici, iar m-am impus, cu argumente, că doar de aia sunt bărbat. Argumentele au fost puține și simple:

• Mie nu-mi trebuie nuntă;

• Nunțile sunt un coșmar logistic;

• Nu vreau să fac X drumuri să vorbesc cu X oameni.

Vreau să vorbesc cu un singur om și el să se ocupe de tot ceea ce îi zic și chiar de mai mult (adică, de acele detalii despre care nu avem habar pentru că nu am mai făcut așa ceva).

Ținând cont de criteriile de mai sus, dacă organizatorul face ceea ce vrem, nu-i deloc o fiță. Aici, iar ne- au ajutat părinții spirituali, pentru că ei aveau nunta în 2015 și aveau un organizator de evenimente.

Ana, în colaborare cu Ligia, celelalte nunți și Facebook, a zis „hai să vedem cum se descurcă/ce face, la o nuntă din septembrie 2014, Carmen Ioniță, organizatorul ales și de Andrei și Ligia“.

Ana a fost mai mult cu ochii pe ea, eu nu mă agitam așa tare să văd ce și cum. Dar am stat de vorbă cu Carmen zece minute la acea nuntă (după care ne-a zis că e de gardă și gata pauza) și am stabilit o întâlnire la ea la birou, săptămâna următoare, să discutăm despre ce ne-am dori și cum ne poate ajuta.

PLANIFICAREA EFECTIVĂ

Întrebarea-cheie: câți invitați? Am expediat subiectul cu „hm, nu foarte mulți. Să ne mai gândim“ și am trecut la alte criterii după care să alegem sala.

Mihai: Vreau sală cu sonorizare proprie! Nu să aduc zece boxe în ziua evenimentului și să sper că o să se audă ceva mai bine decât într-o peșteră.

Carmen: Păi, atunci e simplu, ai două variante, 1 și 2. Și 2 acum are un pic mai mult decât structura de rezistență și o să fie gata pentru nunți în iunie 2015 (discuția se petrecea prin septembrie-octombrie 2014).

Ana: Nu-mi place 1.

Mihai: 2 e câștigător. Și așa vrem abia în 2016, deci nu suntem stresați că n-ar fi gata la timp.

Carmen: Păi dacă vrei la 2, poate pot să-ți dau ce dată vrei tu din 2015 că deocamdată nu e luată niciuna.

Mihai: Să ne mai gândim. Și ne-am gândit acasă, cu calendarul în față; ne-am zis, hai, de amorul artei, dacă am avea vreo dată liberă. Surprinzător, am găsit o dată care s-ar fi potrivit, nu era nici prea târziu în toamnă.

Ne-am întors la Carmen cu vestea, a început să dea telefoane și în nici 30 de minute aveam confirmați fotograful și video. Înainte de asta, pierduserăm vreo două seri să ne uităm la site-urile celor de la foto- video cu care colaborează Carmen și ne făcuserăm deja ordinea preferințelor. Am ales din cei recomandați de ea pentru că am fost multumiți de alte „lucrări“ de-ale lor și ideea „echipa lui Carmen în care toți știu să colaboreze între ei“ devenea din ce în ce mai logică.

A urmat muzica. La formația de cover-uri a fost simplu: îi vrem pe ei, i-am mai văzut și ne-au plăcut din prima. Populara, responsabilitatea Anei, libertate deplină. Aici a fost mai cu peripeții, pentru că i- am găsit destul de târziu, dar și asta s-a rezolvat.

Acum, unul dintre capitolele cele mai importante pentru o nuntă: florile.

Carmen: Și ce flori ați vrea? Ce culori?

Mihai: Ana?

Urmează o discuție destul de elaborată despre flori, din care eu am auzit doar că Ana nu vrea conopide pe masă și că i-ar plăcea ceva asemănător cu unul dintre aranjamentele văzute la alt eveniment făcut de Carmen, care, spre „norocul“ meu, era și „ieftin“. Aici a rămas să mai discutăm, bugetul încă nu era stabilit.

DANSUL MIRILOR

Coșmarul majorității mirilor. Mă rog, mai puțin al miresei, dar în mod sigur coșmarul mirelui. Aici am avut un pic de noroc și am gândit-o din timp. Cu aproape o jumătate de an înainte de a o cere pe Ana, am început să mergem la niște cursuri de dans și picioarele de lemn fixate doar în cuie, până aproape de nuntă, au început să nu mai fie doar de lemn și, în loc de cuie, începusem să am balamale. Deci, pe scurt, începusem să știu un pic să dansez. Aici îmi voi asuma meritul și voi spune că datorită mie, pentru că eu am venit cu ideea, am făcut ca dansul mirilor să fie însoțit și de un dans împreună cu nașii (Ligia și Andrei), cu domnișoarele de onoare (Roxi și Mihaela) și cu cavalerii de onoare (Cip C. și Cip A.).

Ca acest lucru să iasă bine, ne-am chinuit un pic prietenii: vreo două luni de dansuri de grup, ca să punem la punct coregrafia. Per total, dansul a ieșit OK, dar...:

• țineți cont că în seara dansului mirele trebuie să stea la o distanță mult mai mare de mireasă decât de obicei, și asta din cauza rochiei; orice probă, cu altă rochie, nu se compară (metodă testată).

• ca să iasă un material foto-video cât mai bun, arătați-le celor de la foto-video o înregistrare cu dansul și, eventual, dacă puteți, faceți o repetiție cu ei la local și să le spuneți ce ați vrea să fie în materialul final (maniacul din mine le-a trimis mail cu o înregistrare a dansului, cu minutul și secunda la care vrem poze și cum voiam filmarea: din ce parte, dacă să fie focus pe cineva etc.)

• verificați cum se aude fișierul audio în sală cu sonorizarea pe care urmează să o aveți; de cele mai multe ori, veți fi surprinși neplăcut de calitatea sunetului. Până aproape de eveniment, au urmat și câteva discuții contradictorii cu cei de la local (aventura a început la degustare). Mirii care spun că nu au avut astfel de situații ori nu au fost ei acolo, ori au avut mai mult noroc decât noi. Sau, cel mai probabil, nu au fost atât de zgârciți, de calculați și de exigenți ca mine, toate trei în același timp — iar asta o pot confirma și Carmen, și Ana. Ca să ne înțelegem: mi s-a părut că am dat o grămadă de bani pentru nuntă și nu regret că i-am dat, doar că, dacă tot dau bani pe servicii, păi ar fi bine ca serviciile alea să merite banii.

Cu două zile înainte de nuntă, aveam programul făcut complet și trimis tuturor părților implicate. Defect profesional, am făcut și un grafic Gantt ca să fie mai clar ce, când se întâmplă și unde trebuie să fie fiecare.

Nu se poate nuntă fără vreo problemă majoră: la noi, cu o săptămână înainte, coafeza de ani buni a Anei s-a îmbolnăvit și a fost internată. Acum e bine, dar atunci nu avea cum să le mai aranjeze și pe mireasă, și pe nașă. Acum să-mi ziceți voi, viitori miri (băieți), cum împăcați viitoarea mireasă care plânge de mama focului că nu are coafeză?!

Nu, nu ajută consolări de genul „mai sunt și altele/găsim/se rezolvă“. Și dacă cineva oferă astfel de servicii „de împăcare“ cu succes garantat, DE CE NU VĂ GĂSIM PE GOOGLE?

ZIUA NUNȚII

Dimineața, Ana pleacă la părinții ei, pentru că acolo urma să se îmbrace în rochie și să facem obiceiurile. Foto-video au ajuns la mine, până să „mă îmbrac“ plus alte ritualuri; la noi a fost o distracție totală, la mireasă... doar ea știe. Ședința foto a fost înainte de biserică, a decurs OK.

La biserică, toate-s bune până când trebuie să gust vin și pișcoturi (nu beau, de fel) și, ca să fie treaba treabă, tusea de la cât de amar mi s-a părut vinul a fost acompaniată și de înec. Nici nu s-a râs de mine și nici nu am auzit de cel puțin 30 de ori gluma „mai bine îți punea Pepsi în loc de vin“.

La local, iarăși toate bune și frumoase. Am început să primim invitații, am pupat mai multă lume în ziua aia decât am făcut-o în ultimii zece ani, dar, na, respectăm tradiția. Plus că eu, all natural, fără machiaj, n-aveam niciun stres că se ia vreo culoare de pe chipu-mi. (Am menționat că eram calm pentru că o știam pe Carmen acolo? Dacă nu, să știți că de asta eram calm.)

Una peste alta, vine aperitivul, mâncăm. Urmează dansul mirilor. Ne punem pe poziții, vine un nene și așază cele două artificii și mă întreabă: când le pornesc? Stau două secunde, o iau pe Carmen de mână și îi zic: „Ia și vorbește cu nenea, că nu-i a bună dacă vorbesc eu“. Carmen se uită, face niște ochi cât cepele, îl ia pe ăla de-o aripă și dispar din raza mea vizuală.

Începe dansul: nu ne-am încurcat prea tare, artificiile au pornit când trebuia și petrecerea a pornit și ea de-a binelea. Nici nu știu când a trecut seara, pentru că am stat tot timpul pe ringul de dans, că doar așa fac mirii, și în euforia aia am uitat un lucru foarte important, din punctul meu de vedere: poze cu părinții și frați/surori. Nu le-am făcut căci am dansat tot timpul, cu oricine era pe ring, și nu mi-a venit deloc în minte gândul ăsta. Și totul a ieșit bine, n-au fost probleme cu servirea, cu mâncarea sau cu muzica. Asta zic eu. Carmen sigur nu e fix de aceeași părere (vezi mai sus, cu artificiile), doar că ceea ce a făcut ea nu am făcut noi și nici nu am știut că a trebuit făcut ceva. Problemele nu le știu. Și dacă au fost, acum nici nu mai vreau să le aflu.

În privința părerilor invitaților, cu siguranță a fost cel puțin unul căruia nu i-a plăcut mâncarea, cel puțin unul căruia nu i-a plăcut muzica, cel puțin unul căruia nu i-a plăcut sala sau unde și cu cine a fost așezat, dar nici nu există o nuntă fără astfel de păreri.

Nouă ne-a plăcut nunta noastră și ne-am simțit bine. Până la urmă, ăsta e unul dintre cele mai importante lucruri: voi, mirii, cauza evenimentului, să vă simțiți bine, restul e cancan.

Cumpără Revista

CumPĂRĂ REVISTA

A apărut noul număr al revistei Nunta!

reviste