Revista Nunta
Real Weddings

Cei doi cronicari ai nuntii noastre am fost chiar noi!

image Postat la: 14.01.2019 - 00:54
image Revista Nunta
Cei doi cronicari ai nuntii noastre am fost chiar noi!

Ligia şi Andrei și-au vorbit mult unul altuia despre viziunea personală asupra poveștii lor de iubire și a nunții, dar când Carmen i-a provocat să pună vorbele și gândurile în scris, au retrăit intens emoțiile evenimentelor de atunci...

Povestea din punctul de vedere al mirelui

Ne-am cunoscut în primul an de facultate. Nu pot să spun că a fost dragoste la prima vedere (poate, doar din partea mea), dar a fost primul punct de îmbarcare într-o călătorie căreia îi putem spune „viață în doi“. Întâlnirea oficială a fost cam după o lună după ce ne-am văzut prima oară și alegerea locației a fost un cinematograf (cam standard când ești student la București, pe banii părinților); din punctul meu de vedere, întâlnirea a fost un succes, deși acum, uitându-mă în urmă, partea romantică a cam lipsit.

Din acel moment a început oficial și „călătoria“ care, după opt ani, a dus la căsătorie.

De-a lungul anilor, am crescut împreună, ne-am angajat la primele locuri de muncă și ne-am continuat studiile. Încă rămân amintirile din căminele studențești din Regie pe unde ne petreceam serile, eu fiind student la Politehnică. După ce am terminat facultatea, a apărut și prima mare provocare a relației noastre: cumpărarea unei case. După îndelungi căutări și câteva mici probleme, că tot trăim în România, am reușit să ne cumpărăm propria casă. După aceea, ne-am axat pe partea de carieră și pe călătorii.

În apropierea sărbătoririi celor șase ani de călătorie a noastră, am decis că este momentul să oficializăm relația. Aveam ceva bani puși deoparte, de care Ligia nu știa, și, după vreo două luni de căutări, am găsit inelul. Deși plănuiam să o cer de soție într-un cadru special, în ziua în care am cumpărat inelul am prins curajul necesar să și fac marele pas. Dacă citiți acest articol, v-ați dat seama că răspunsul cererii a fost cel potrivit, dar cu mențiunea că mai aveam de așteptat până la nuntă cel puțin doi ani.

Pentru mine, nunta nu era un eveniment foarte bine organizat și cam toate nunțile la care participasem se încadrau în același tipar, dar Ligia a reușit să mă convingă că se poate și altfel și, apelând la persoanele potrivite, poți realiza nunta visurilor tale. Așa că, aproape cu un an și jumătate înainte de nuntă, ne-am apucat să ne documentăm ce înseamnă să organizezi o nuntă.

Am fost la câteva târguri să ne facem o idee despre ceea ce înseamnă o nuntă: locație, foto/video, muzică și multe alte lucruri pe care nu știam că trebuie să le iei în considerare. După primul târg de nunți și vreo două sacoșe cu pliante și cam multe întrebări fără răspuns, Ligia mi-a propus să mergem și la un wedding planner. Din punctul meu de vedere, a fost idee foarte bună, în sensul în care apelam la persoane care lucrau în domeniu și ne puteau ajuta să punem în practică ideile pe care le aveam.

Și cum Ligia avea de mult pe cineva în cap, a zis că vrea să mergem la Carmen Ioniță. După prima întâlnire cu Carmen, deja eram destul de convins că este dificil să organizezi singur o nuntă și că am aveam nevoie de ajutor.

8

Noi căutam de ceva vreme un salon potrivit, dar ținând cont de numărul destul de mare de saloane de nunți, nu reușeam să ne decidem. Când i-am povestit, Carmen ne-a sugerat să mergem la Salon du Mariage. Deși la început am fost un pic sceptic din cauza amplasării locației, echipa de acolo și salonul ne-au convins că este locul potrivit pentru nunta noastră.

La câteva zile, am închiriat salonul și am trecut la stabilirea detaliilor foarte importante: foto/video și muzica – aspecte pe care le-am rezolvat tot cu propunerile venite de la Carmen.

Stabiliserăm data nunții cu un an și trei luni înainte, urma o perioadă mai liniștită. Asta, până în momentul în care Ligia a zis că trebuie să căutăm rochia de mireasă.

Și, după trei luni și vreo 50 de rochii de mireasă probate, am găsit-o. Am căutat și eu costum, după aceea; inițial, optasem pentru ceva gata făcut, dar după ce am consultat piața, m-am decis că este momentul să-mi fac un costum pe comandă. N-am vrut nimic extravagant, am mers pe un costum negru de ceremonie, cu câteva detalii discrete.

Singura mare problemă a rămas găsirea pantofilor. Din experiențe anterioare, am vrut neapărat ca pantofii din ziua nunții să fie cât mai comozi, dar, în același timp, și destul de eleganți. Norocul meu a fost că numărul de magazine de încălțăminte pentru bărbați este estul de limitat.

Un aspect foarte important al nunții este dansul mirilor; eu nu sunt un dansator înnăscut, așa că am început să luăm lecții de dans cu aproape un an înainte de nuntă.

După câteva luni de chin, a început să-mi placă dansul într-atât încât am decis ca la nuntă să mai întindem un pic stresul și așa am pregătit două dansuri: valsul mirilor și un moment de salsa – și am reușit să realizăm cu succes ambele coregrafii.

Întâlnirile cu Carmen au început să se îndesească; noi deja strângeam diferite idei pentru nuntă, dar aveam nevoie și de răspunsuri. Lunile au zburat repede, ne-am trezit că a venit și ziua nunții. Din cauza agitației din săptămâna premergătoare, nici n-am realizat că a venit nunta până în dimineața când au apărut cavalerii, fotografii și cameramanii la ritualul cu îmbrăcatul mirelui – ceea ce a fost o experiență foarte plăcută, am avut cavaleri de onoare extraordinari.

10

După aceea, am plecat spre nași, iar de acolo, înapoi la mireasă. Slujba religioasă a fost destul de OK, iar la final am apucat să respirăm un pic în Grădina botanică, la ședința foto-video. Emoțiile au reapărut la local, înainte să apară invitații, căci nu aveam nicio idee cum va arăta salonul... Am aruncat o privire și, din nou, mi-am zis că am făcut alegerea potrivită: echipa lui Carmen făcuse un aranjament deosebit!

După primirea invitaților, a mai urmat un moment de stres – valsul mirilor, care a ieșit foarte bine – și încă unul, la momentul de salsa. Din fericire, au trecut, ne-am detensionat și am continuat până dimineața o petrecere memorabilă!

Povestea din punctul de vedere al miresei

Ne-am cunoscut la sfârşitul primului an de facultate. Nu cred că vreunul dintre noi se gândea la acel moment că vom ajunge să ne căsătorim. Am construit relaţia aşa cum a venit, cu bune şi cu rele. Ne-am dezvoltat împreună, ne-am construit carierele împreună.

Niciun moment de atunci nu am simțit nevoia să luăm o pauză, dar nici nu ne-am grăbit – probabil, vârsta la care ne-am cunoscut ne-a determinat să nu ne gândim prea devreme la căsătorie.

Nu avem o poveste siropoasă a cererii în căsătorie, venită după şase ani de relaţie. A fost un momen intim, plin de emoţie, chiar în ziua în care a cumpărat inelul. Mi-a spus că nu a mai avut răbdare să plănuiască un moment anume, era nerăbdător să-mi vadă reacţia. Eu cred că era prea emoţionat şi voia să scape de presiune.

Nu ne-am grăbit nici după acest moment; nunta a avut loc doi ani mai târziu. În intervalul acesta, în grupul nostru de prieteni au mai avut loc trei cereri în căsătorie, iar toate nunțile respective au avut loc anul acesta.

Deşi întrebările legate de data nunţii erau tot mai dese, noi am hotărât că o vom stabili când vom simți că e momentul. Recunosc însă, eu începusem să fiu mult mai receptivă la tot ce înseamnă organizarea unei nunţi. Primeam tot felul de informaţii şi, undeva în mintea mea, deja se făceau selecţii. Aşa am ajuns să o cunosc pe Carmen. După ce am dat like paginii ei de Facebook, am tot văzut evenimente organizate de ea care mi-au rămas ca referinţă pentru ce îmi doream eu pentru nunta mea.

2

Cam la un an de la cererea în căsătorie am început să ne gândim serios la o locaţie – acest element reprezenta primul pas în stabilirea datei nunţii. Nu aveam încă o idee clară despre cum ar trebui să arate nunta noastră și am decis să avem o discuţie cu Carmen – cu care am făcut cunoștință în ianuarie 2014, la Târgul de nunți de la Marriott. Am descoperit o persoană prietenoasă, caldă, care ne-a dat încrederea că ne ajută să conturăm povestea nunţii, ne-am convins că de ea avem nevoie pentru ca totul să iasă bine. Am luat în considerare recomandarea ei, am vizitat Salon du Mariage; ne-a plăcut din prima, dar ne-am propus să vizionăm și altele, să nu regretăm mai târziu că poate am fi avut şi altă variantă mai pe placul nostru. Am analizat puţin piaţa, am constatat că ne pierdem timpul și, la a doua vizionare la Salon du Mariage, am hotărât că acolo vom organiza nunta noastră. A fost convingător faptul că am găsit o echipă minunată, oameni cu care poţi discuta deschis despre evenimentul tău fără să pară ceva imposibil de realizat. Mie mi-a plăcut și că totul este alb şi nu m-ar fi restricţionat în niciun fel asupra culorii aranjamentelor.

Așadar, într-o lună de la prima întâlnire cu Carmen, aveam data nunţii stabilită – 23 mai 2015 –, contractele semnate cu locaţia şi cu Carmen Ioniţă Events, prin care am achiziţionat toate celelalte servicii: foto-video, formaţie, aranjamente florale etc. În privinţa serviciilor de foto-video şi formaţie, am mers tot pe recomandările lui Carmen, în care aveam deja încredere.

A urmat o perioadă liniştită, în care nu ne-am gândit prea mult la organizarea nunţii, având în vedere că mai aveam mai mult de un an până la marele eveniment. Spre sfârşitul lui 2014 am început căutările pentru invitaţii, costum de mire, rochie de mireasă, verighete... lucruri care ţineau strict de noi.

În privinţa invitaţiilor, știam ce-mi doresc, dar nu era o variantă foarte ieftină. Am căutat alternative, nimic nu m-a convins, am revenit la opțiunea inițială: invitaţii sub formă de cutie care, pe lângă textul invitaţiei, conţinea două bomboane, un cadou dulce pentru fiecare invitat. Simple, elegante, dar în acelaşi timp te duceau cu gândul la ceva mai sofisticat.

Pe această idee am construit întreg evenimentul: nu îmi doream opulenţă, ci doar ca totul să fie elegant, fără excese şi altceva faţă de ce văzusem la majoritatea nunţilor la care fusesem sau pe Internet.

Cu verighetele nu a fost atât de greu. Ne-am documentat despre ce metale preţioase sunt mai rezistente în timp. Ştiam că pe verigheta mea trebuia să se regăsească cel puţin o pietricică, dar nu prea multe. Ne-am decis pentru platină, care, pe lângă rezistență, își păstrează culoarea în timp, spre deosebire de aurul alb, ce capătă o nuanță ușor gălbuie.

Partea mai dificilă din punctul meu de vedere a fost când am început căutările pentru rochie. Am citit despre cum ar trebui să fie rochia, ce tip de rochie se potriveşte fiecărei siluete, către ce materiale ar trebui să ne orientăm în funcţie de sezon, care magazine au feedbackuri bune şi care nu, am vizionat pe nternet tot felul de modele, de colecţii. Pe Internet toate sunt frumoase, le vrei pe toate până în momentul când chiar trebuie să alegi una pentru tine. În luna octombrie, am început să şi probez rochii de mireasă. Am amânat acest moment cât am putut, pentru că ştiam că nu are să fie uşor, aş fi găsit defecte la orice rochie. Cu cât probam mai multe rochii, cu atât mi se părea că toate arată la fel: prea multă broderie – eu îmi doream o broderie fină şi nu prea încărcată; majoritatea erau din tulle – nu îmi doream ca rochia mea să arate ca majoritatea rochiilor.

Prima dată, la recomandarea naşei mele, am probat în special rochii de mireasă-sirenă. Unele erau chiar frumoase, dar nu mă puteau convinge... Asta, până am probat o rochie de mireasă-prinţesă, și de atunci m-am orientat numai către stilul prințesă – doar că și aici mă loveam de faptul că majoritatea rochiilor- prinţesă sunt tip corset. Eu îmi doream cu bretele şi nicio vânzătoare nu mi-a oferit încrederea că, dacă o să modifice modelul iniţial, o să iasă pe placul meu. Astfel am ajuns la Franc Sarabia, unde am găsit rochii „altfel“, din punctul meu de vedere, materiale preţioase, croieli simple şi elegante, broderii atât cât trebuia, fără tulle, ci mătase mikado. Deşi nu am avut cum să probez o rochie apropiată de măsura mea (cred că şi acesta a fost un obstacol în alegerea rochiei, majoritatea celor din stoc erau cu câteva numere mai mari şi, cu siguranţă, rochia ar fi venit cu totul altfel pe măsura mea), mi-am asumat riscul şi am comandat rochia. Nu consider că a fost rochia perfectă, dar nici nu aș face altă alegere. În privinţa pantofilor, a fost uşor, am ales să port un model pe care îl aveam deja făcut pe comandă pe altă culoare. Am făcut doar să îl comand în nuanțe de alb şi argintiu (nu se putea să fie alb simplu).

Nici pentru costumul mirelui nu am vizitat foarte multe magazine. După vreo două probe de costume de-a gata, am hotărât să încerce un costum pe comandă. Astfel, am putut alege modelul, combina materialele, am primit consiliere despre cum ar trebui să arate costumul pentru a respecta eticheta. S-a dovedit a fi o alegere foarte bună.11

Cursurile de dans au început cu aproximativ un an înaintea nunţii, împreună cu Ana şi cu Mihai. La început, am format o grupă şi am început să învăţăm diverse dansuri latino, în special salsa. Astfel că atunci când am început să exersăm dansul nostru de nuntă, am pus în aplicare şi ce învăţasem pe partea de latino. Am păstrat ca dans de început un vals vienez, iar pentru miezul nopţii am pregătit o coregrafie de salsa. Pentru dansul de salsa am avut o a doua rochie, scurtă, achiziţionată special pentru acel moment. Înainte de nuntă, mă gândisem că dacă rochia de mireasă mă va incomoda în vreun fel, voi rămâne în rochia scurtă pentru restul evenimentului, dar nu a fost cazul.

M-am schimbat înapoi în rochia de mireasă. Am hotărât că în noaptea nunţii trebuie să profit cât mai mult de ea. Tortul a fost ales tot pe principiul „trebuie să fie altfel“. Astfel, am ales minitorturi, tortuleţe. Mi-a plăcut foarte mult ideea ca fiecare invitat să primească un tortuleţ, în loc de clasica felie de tort.

Mi-am dorit multe domnişoare de onoare. Mi-au plăcut foarte mult pozele de nuntă în care mirele şi mireasa apar înconjuraţi de mulți tineri îmbrăcaţi la fel. După ce am „desemnat“ alesele, am avut norocul și încântarea că fetele s-au înțeles foarte repede asupra aceluiași model. Culoarea rochiilor a fost un roz pal, ales împreună cu Carmen, pentru că totul trebuia să facă parte dintr-o poveste unitară. Cu papioanele cavalerilor de onoare a fost mai greu, unii dintre ei au refuzat categoric să poarte roz, nu era acceptată nici cea mai mică urmă de roz. Dar am reuşit să ajungem la o înțelegere şi papioanele au fost negre, cu o dunguţă foarte fină de roz.

Alegerea bisericii a fost un alt moment destul de greu. Am vizitat foarte multe biserici până în momentul în care am hotărât care este aleasa. Pentru momentul cununiei religioase primisem deja recomandare de la Carmen să fie ora 14:00. Eram destul de sceptici în privinţa acestei ore, eram conştienţi că totul va trebui să înceapă destul de devreme, dar cum ora 17:00, dorită de noi, era ocupată deja, am rămas la varianta dată de Carmen.

3

Amândoi avem familiile în afara Bucureștiului. Nici nu se punea problema ca pregătirile din ziua nunţii să fie realizate la părinţi. Astfel am decis că varianta cea mai bună pentru noi este să închiriem o cameră la hotel. Am ales un apartament pentru pregătirea miresei, unde avea să vină cea mai multă lume, şi o cameră pentru pregătirea mirelui.

Chiar dacă probleme cu spaţiul au fost şi aici, a fost mult mai bine decât acasă, unde spaţiul este mult mai mic. Deşi eram convinsă că o să primim propuneri de aranjamente şi de buchete spectaculoase din partea lui Carmen, nu m-am putut abține să caut și să-mi pun amprenta și asupra acestui aspect. I-am trimis poze cu aranjamente de pe Internet – îmi plăceau foarte mult aranjamentele tip copăcei – doar că erau mult peste bugetul nostru şi ne trebuia o variantă de mijloc. Înțelegând ce mi-aș dori, Carmen mi-a făcut surpriza să-mi spună că noile ei suporturi pentru anul 2015 sunt chiar copăcei.

9

Din acel moment, nu mi-am dorit altceva, ba, mai mult, să nu copiem ce găseam pe net, ci să fie personalizat, iar amprenta echipei lui Carmen să fie vizibilă – motiv pentru care a avut mână liberă și au rezultat aranjamente specifice. Nu o să mai povestesc toate celelalte detalii, pentru că nu m-am ocupat de ele. Recunosc, tot meritul este al echipei Carmen Ioniță Events.

Cununia civilă a avut loc cu mai mult de o lună înaintea nunţii. Am preferat aşa, pentru a elibera ziua nunţii şi perioada ce o preceda. La scurt timp, am organizat o şedinţă foto cu Raluca Mătrescu – fotograful cu care ne-am înțeles foarte bine, cu care am reuşit să fim relaxaţi, având în vedere că în viaţa de zi cu zi eu, cel puţin, mă feresc de poze cât pot de mult. Am petrecut două zile alături de Carmen şi de Raluca într-o locaţie destul de retrasă, care ne-a oferit intimitatea necesară realizării unor poze de suflet. Având-o pe Carmen aproape, am avut ocazia să discutăm mai mult despre evenimentul nostru, să înțelegem ce presupune munca din spatele unui asemenea eveniment. Pe lângă amintirile frumoase pe care le-am obținut cu prilejul acestei şedinţe foto, am câştigat şi mai multă încredere că totul va ieşi bine.

7 Cu câteva zile înainte de nuntă, am avut destule lucruri de făcut, lucruri mărunte pe care nu le poţi organiza mult mai devreme, care ne-au ţinut ocupaţi, şi nici n-am realizat că ziua nunţii a sosit. De la hotel aveam în pachet şi acces la SPA, pentru a ne relaxa puţin înainte de marele eveniment. Bineînţeles că nu am reuşit să ajungem. În seara dinainte, toată lumea era agitată: unii aveau chef de petrecere, alţii erau stresaţi cu ultimele detalii.

A sosit și ziua nunții. Am început foarte de dimineaţă, aşa că nu am reuşit să realizez ce mă aşteaptă. Pur şi simplu, am intrat în horă. Nici timp de emoţii nu prea am avut. Nu ştiu cum au trecut orele alocate pregătirii mirelui şi miresei, am ajuns la biserică unde, din cauza căldurii, după slujbă mi s-a făcut rău. N-am mai aşteptat să fim felicitaţi de toţi invitaţii, am ieşit la aer. După biserică, a urmat şedinţa foto-video în Grădina botanică. Timpul a zburat foarte repede. Eu abia aşteptam să ajung la salon, să văd aranjamentele. Toată ziua nunţii este importantă şi încărcată de emoţii, dar pentru mine cea mai multă energie şi cele mai multe emoţii au fost investite în petrecerea nunţii. La salon am fost foarte plăcut surprinsă de toate aranjamentele, era exact atmosfera pe care încercasem să i-o descriu lui Carmen. Se spune că emoţiile cele mai mari sunt la dans şi după acest moment mirii se pot relaxa şi profita de petrecere. Noi nu am avut nicio grijă legată de organizarea evenimentului, Carmen era acolo.

Datorită faptului că am pregătit două dansuri, după valsul mirilor emoţiile au continuat pentru cel de-al doilea dans. Abia atunci am putut să ne relaxăm şi să spunem că tot ce ţinea numai de noi a trecut. Am reuşit să ne distrăm alături de toţi invitaţii şi să profităm din plin de petrecerea noastră. Evenimentul nu fost lipsit de mici incidente, dar important este că, din punctul nostru de vedere, am avut o nuntă aşa cum ne-am dorit, am rămas cu amintiri foarte frumoase şi invitaţii noştri au apreciat acest lucru.

Scriind acest text, realizez că sunt foarte multe lucruri de povestit şi multe întâmplări amuzante sau mai puţin amuzante. Sunt sigură că anumite aspecte mi-au scăpat, dar toată experienţa organizării evenimentului a fost una pe care o vom ţine minte toată viaţa.

În paralel cu nunta noastră au fost organizate alte nunţi ale prietenilor noştri. La două dintre ele chiar am avut deosebita plăcere să fim naşi. Timp de un an, în grupul nostru de prieteni nu s-a discutat decât despre nunţi, am împărtăşit experienţe. Noi având nunta primii, pe perioada organizării nu am putut, nu ne-am permis să spunem că alegerile noastre sunt bune sau că pot fi recomandate. N-am avut confirmarea că este bine sau rău ce am ales. Şi acum, la câteva luni după eveniment, sunt foarte mulţumită de alegerile făcute. Poate aş mai corecta anumite lucruri, dar acest eveniment îl faci o dată în viaţă şi nu ai timp să înveţi din greşeli. Trebuie să selectezi tot ce a fost frumos şi să păstrezi amintirile frumoase.

Toate serviciile au fost alese cu suflet, persoanele din echipă au fost fie selectate la recomandarea lui Carmen, fie oameni cu care am mai colaborat. Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot aceleaşi alegeri le-aș face.

Cumpără Revista

CumPĂRĂ REVISTA

A apărut noul număr al revistei Nunta!

reviste